Îmi miroase sufletul a ars şi eu sunt de vină. Îl pusesem aseară la prăjit, că mi se părea puţin cam crud, şi m-am dus să mă uit la televizor. Acolo am adormit...Când am deschis ochii, camera era deja invadată de un fum înecăcios.
Atunci am realizat că nu mai puteam face nimic. Era deja prea târziu să mai încerc, cu toate că aş fi vrut. Am alergat buimacă să sting focul, dar se carbonizase deja şi se lipise de pereţii cratiţei.
Am dat-o în bară cu reţeta mea "genială", ca şi cu multe altele. Aş fi putut să mă resemnez, dar nu vreau...
Aşa că acum mă chinui să îl dezlipesc. Cu grijă, cu atenţie, cu răbdare...La urma urmei nu e atât de grav...Mai grav e că nu găsesc pe cineva care să spele cratiţa.
4 comentarii:
nevoie de puţin ajutor? Hai să "spălăm cratiţa" împreună, aşa nu mai pierzi timpul aşteptând...
ia...incearca cu o bucata de carne...lasa sufletul ca sufletul nu se prajeste ;))
dacă l-ai fi pus la încălzit, cu puţină apă, era altceva :P
trist - superb
Trimiteți un comentariu