Adeseori stau şi mă întreb câţi dintre noi am ascultat vreodata ploaia cu adevărat...Câţi dintre noi ne-am lăsat mângâiaţi de simfonia ei? Câţi oare ne-am lăsat cuprinşi de amalgamul de senzaţii, de frenezia simţurilor pe care o provoacă?
Mirosul ierbii ude, al pământului bombardat de milioane de picături, dârele reci şi umede lăsate pe piele, ropotul înăbuşit al stropilor care bat ritmic în geam, gustul lor atât de pur...
Când eram mică, îmi imaginam ploaia ca pe o soluţie de curăţat pe care o foloseşte Dumnezeu atunci când există prea multa răutate, prea multă tristeţe, ură şi dezamăgire în noi...
Uneori era nevoie de doar cinci minute de curăţare, alteori de zile întregi, dar ştiam că după aceea, intotdeauna va răsări soarele şi mai puternic, şi mai curat ca înainte.
Mereu mă întrebam: câtă durere, câtă răutate a spălat ploaia de când există? Oare câţi sunt cei pe care ploaia i-a ajutat să meargă mai departe? Cu siguranţă sunt nenumăraţi...
Au trecut mulţi ani de atunci, iar azi mă mai macină o singură întrebare: de câtă ploaie va fi nevoie de data asta pentru ca soarele să răsară din nou?
2 comentarii:
nu ştiu de câtă ploaie va fi nevoie, dar sigur de multă pentru că trăim într-o lume în care răutatea se găseşte în cantităţi mari, mult prea mari :-< dar soarele învinge întotdeauna :x
scrie ana, scrie... te vei perfectiona, vei scrie tot mai putin artist si mai putin sentimental decat acum. unde este ironia ta>?
Trimiteți un comentariu