annoying details

Aşa-i că...?

2010-06-26T15:02:00.005+03:00

pentru EL

Uneori îţi doreşti unele lucruri atât de mult încât pur şi simplu te străduieşti prea mult. Îţi doreşti imposibilul cu atâta ardoare încât cel mai mic detaliu te face să emani fericire prin toţi porii...sau îţi rostogoleşte lacrimile pe obraji într-un ritm alert.

Toată joaca asta de-a "hai să - hai să nu" devine atât de obositoare încât ajungi într-un punct în care nu te mai recunoşti, în care nu mai ştii ce vrei şi ce nu.

Ai început să te pierzi în detalii, nu-i aşa?

Asculta mai multe audio Muzica

hai, pe bune...

2010-02-23T16:20:00.008+02:00

Uneori încercăm să aşezăm totul mult prea simetric în viaţa noastră, şi poate că tocmai la asta clacăm. Ne oferim iluzia simetriei perfecte, pentru ca mai târziu să descoperim că totul nu a fost decât o Fata Morgana de care ne-am agăţat cu dinţii şi unghiile. Refuzăm să admitem micile sau marile erori, ajungând să fim demiurgul perfect al propriei distrugeri. Tot ce am construit până în acel punct ajunge să se prefacă în praf şi cenuşă, din care vom renaşte precum pasărea Phoenix, pentru a o lua de la capăt, într-un laitmotiv enervant.
Sincer, nu te-ai săturat?

un pas înainte

2009-12-21T23:34:00.003+02:00

da. ştiu că suferi. îţi aud plânsul înnăbuşit în fiecare vis, în fiecare bătaie a inimii mele, pentru că....am fost, şi înca suntem suflete-pereche, chiar dacă nu îţi place sa recunoşti. În fiecare noapte, înainte să adorm, stau şi îţi ascult gândurile. Te zbaţi ca un peşte pe uscat, şi nu îmi permiţi sa ma apropii, să îţi leg rănile...m-ai încătuşat, iar legăturile se strâng cu fiecare "tic-tac" ce trece, cu fiecare gând al tău, cu fiecare regret al meu. Uiţi cine ai fost. Uiţi cine sunt eu. Uiţi ca "noi" a fost un vis transpus in realitate.
Daca tu alegi să uiţi, eu aleg să am curaj...

În sfârşit...sau poate doar la început

2009-12-02T19:40:00.006+02:00

Cât de liber te poţi simţi fără să mai ai nevoie de mult dezinfectant şi bandaje... Fără arsuri şi răni prea profunde. Fără cuvinte aruncate în stânga şi în dreapta. Asta înseamnă libertatea cu adevărat. Atâta timp cât nu te legi singur în lanţuri şi nu te auto-torturezi, esti cu adevărat liber.
Fără bitter şi fără lumină de neon.

bitter

2009-07-18T16:07:00.009+03:00

Astăzi am realizat cu adevărat că oricât de mult zahăr ai pune în cafea, tot amară va fi...
Că oricât de atent ai fi pe unde mergi, tot o să te mai împiedici din când în când.
Că atunci când se întâmplă o minune, întotdeauna e ceva putred la mijloc.
Că majoritatea vorbelor se duc odată cu prima pală de vânt.
bla bla bla.
Punem punct, şi-apoi o luăm de la capăt.
Aceleaşi julituri,
aceleaşi trei zile,
aceleaşi duşuri cu apă rece,
şi, bineînţeles, acelaşi gust amar.

Asta rămâne în istorie...

2009-06-27T00:05:00.003+03:00

Chester - Asta ramane in istorie
Asculta mai multe audio Muzica

Let this go

2009-06-17T20:56:00.001+03:00

Uneori tot ce poţi să faci este să te aduni bucată cu bucată, să te lipeşti bine, şi să mergi tooot înainte. Fără să priveşti înapoi. De ce?
Pentru că viitorul e în faţa ta, şi nu în spate.
Pentru că uneori trebuie să fii egoist.
Pentru că ce-i făcut e bun făcut.
Atât!

punct

2009-05-18T22:05:00.003+03:00

mai ai de zburat până să atingi vârful zgârie-norilor.

de ce? pentru cine? pentru ce?

2009-05-17T11:28:00.004+03:00

tie

poate c-ar fi fost mai bine
să nu mă întorc cu faţa la cearşaf
când tu mă întrebai ce am.
că...na...poate nu-ţi eram indiferentă.
dar asta sunt eu...
poate că n-ar fi trebuit să întreb mereu "de ce?",
ca un copil de grădiniţă...
mai bine închideam ochii şi mă lăsam sărutată.
poate că încă sunt prea curioasă
şi-mi bag nasul peste tot
fără să am vreo legătură.
poate că acest melanj
nu e tocmai cel mai potrivit...
şi totuşi...de ce tocmai pe mine?

uite, uite!

2009-04-29T16:08:00.008+03:00

lui D.

hai să facem schimb de ochi,
şi pe urmă să-i aruncăm
pe acoperiş
şi apoi
să îi lăsăm să cadă
pe copaci.
să îi trimitem
pe soare
iar ei să se întoarcă prăjiţi...
şi acum tu să-mi spui:
nu era mai bine
să-i aruncăm de tot?

Brb, pe lună...

2009-04-26T21:35:00.006+03:00

Fug în toate părţile
de, pentru "tot".
Am intrat
pe contrasens
şi nu mai pot
nici să intru pe banda mea,
nici să încetinesc.
E prea aglomerat.

douăzeci şi-un pic...

2009-04-24T01:07:00.007+03:00

...de fluturi
albi,
şi mult fum
de ţigară.
Trei,
doi,
unu!
Cine nu e gata,
îl iau cu lopata!

verde de Paris

2009-04-22T17:24:00.006+03:00

îţi place
să cânţi
fals.
Păcat...
S-ar asorta mai bine
dacă ai cânta
verde.
În faţă, nu lateral.

poate că fericirea se învaţă...

2009-04-15T00:35:00.003+03:00

...şi mă doare să văd câtă lume trage chiulul, câtă lume doarme, sau pur şi simplu nu pricepe...:-<
Iubeşte cu ochii închişi!
Calcă-ţi pe raţiune şi prejudecăţi!
Nu e uşor, şi de cele mai multe ori suferi o groază până ACOLO...dar merită să încerci.
Învaţă să conjugi la imperfect, nu la perfect compus...Te va ajuta.
Învaţă să ierţi şi să-ţi ceri iertare!
Învaţă că e mai uşor să lupţi şi să fii înfrânt decât să nu lupţi deloc şi să te întrebi "cum ar fi fost dacă" nu-ştiu-ce.
Învaţă că uneori nu e prea târziu să îndrepţi lucrurile.
Şi cel mai important, nu mai trage chiulul! :-<
pentru cei care vor, pentru cei care TREBUIE să înţeleagă...
pentru tine...
pentru mine...
pentru...

azi

2009-04-13T10:36:00.003+03:00

De zece zile
ne jucăm
de-a v-aţi ascunselea.
După deget,
sau după lumini.
Şi de fiecare dată mă găseşte.

simple gânduri

2009-04-08T21:15:00.014+03:00

De ce oare e atât de greu să ne recunoaştem greşelile? De ce atunci când trebuie să o facem, parcă ni se pune un nod în gât iar vocea se taie? Mereu încercăm să găsim vinovaţi spre care să putem arăta cu degetul, însă niciodată nu îl găsim pe cel real: ORGOLIUL.
Orgoliul este ca o fiară sălbatică pe care vrem să o îmblânzim. Mulţi încearcă să îl "domesticească", însă este foarte greu de stăpânit...Puţini, foarte puţini sunt cei care reuşesc.
De cele mai multe ori avem iluzia că noi suntem prădătorii, când, de fapt, suntem prada.
Mereu aşteptăm ca celălalt să facă primul pas, de parcă ar fi imoral să încercăm noi, să nu stăm cu mâinile în sân şi să aşteptăm împăcarea să pice de undeva din lună...Şi aici nu fac referire doar la împăcarea cu ceilalţi, ci şi la cea cu noi înşine...
Am pierdut foaaaarte mult persoane dragi, persoane la care am ţinut şi poate încă mai ţin, din cauza orgoliului...Orgoliul meu. Orgoliul lor.

wake-up call

2009-04-07T20:22:00.007+03:00

M-am săturat!
M-am săturat de mentalitatea stupidă care domină masele: Să-mi fie mie bine, frate, să fiu eu sănătos, să am bani, maşină, vilă cu paişpe’ mii de camere, şi ce-mi mai pofteşte inimioara, iar restul oamenilor să crape de invidie odată, că şi-aşa m-am săturat de ei, că şi-aşa eu sunt cel mai tare din parcare, cel mai şmecher :| , ş.a.m.d.
Parcă ne-am tâmpit cu totul. Nu mai ştim să spunem un „Iartă-mă!” atunci când greşim, să întindem o mână de ajutor unei persoane aflate la strâmtorare, nu mai ştim să spunem o vorbă bună fără să ni se ceară, nu mai zâmbim la surâsul unui copil…Numai remarci răutăcioase, numai snobism şi prostie. Multă, multă prostie. Cât cuprinde. :|
Îmi cer scuze persoanelor care aşteptau ceva mai „artistic” din partea mea, dar azi m-am trezit cu faţa la cearşaf şi sunt foarte, foarte revoltată pe lume. Sunt sătulă până peste cap de superficialitatea cu care ne tratăm unul pe altul, de imaturitate atunci când chiar nu este cazul, de fuga de responsabilitate care văd că se manifestă la tot mai mulţi dintre noi :|…
Pe cuvântul meu că m-am săturat până şi de comportamentul meu atât de indiferent faţă de lucrurile care ar trebui tratate cu seriozitate, şi de unele idei tâmpite care îmi trec uneori prin minte.
Cred cu tărie că ar trebui să mai lăsăm prostiile deoparte, şi să fim mai umani, mai naturali.
P.S.: Nu am zis nicăieri că aş fi mai brează decât restul lumii.

mai bine

2009-04-06T14:41:00.010+03:00

Adeseori stau şi mă întreb câţi dintre noi am ascultat vreodata ploaia cu adevărat...Câţi dintre noi ne-am lăsat mângâiaţi de simfonia ei? Câţi oare ne-am lăsat cuprinşi de amalgamul de senzaţii, de frenezia simţurilor pe care o provoacă?
Mirosul ierbii ude, al pământului bombardat de milioane de picături, dârele reci şi umede lăsate pe piele, ropotul înăbuşit al stropilor care bat ritmic în geam, gustul lor atât de pur...
Când eram mică, îmi imaginam ploaia ca pe o soluţie de curăţat pe care o foloseşte Dumnezeu atunci când există prea multa răutate, prea multă tristeţe, ură şi dezamăgire în noi...
Uneori era nevoie de doar cinci minute de curăţare, alteori de zile întregi, dar ştiam că după aceea, intotdeauna va răsări soarele şi mai puternic, şi mai curat ca înainte.
Mereu mă întrebam: câtă durere, câtă răutate a spălat ploaia de când există? Oare câţi sunt cei pe care ploaia i-a ajutat să meargă mai departe? Cu siguranţă sunt nenumăraţi...
Au trecut mulţi ani de atunci, iar azi mă mai macină o singură întrebare: de câtă ploaie va fi nevoie de data asta pentru ca soarele să răsară din nou?

nu încerca asta acasă

2009-04-05T13:28:00.013+03:00

Îmi miroase sufletul a ars şi eu sunt de vină. Îl pusesem aseară la prăjit, că mi se părea puţin cam crud, şi m-am dus să mă uit la televizor. Acolo am adormit...Când am deschis ochii, camera era deja invadată de un fum înecăcios.
Atunci am realizat că nu mai puteam face nimic. Era deja prea târziu să mai încerc, cu toate că aş fi vrut. Am alergat buimacă să sting focul, dar se carbonizase deja şi se lipise de pereţii cratiţei.
Am dat-o în bară cu reţeta mea "genială", ca şi cu multe altele. Aş fi putut să mă resemnez, dar nu vreau...
Aşa că acum mă chinui să îl dezlipesc. Cu grijă, cu atenţie, cu răbdare...La urma urmei nu e atât de grav...Mai grav e că nu găsesc pe cineva care să spele cratiţa.